IDC: Numarul de PC-uri comercializate a crescut cu 30%, in trimestrul II
IDC
"Este de asteptat ca in a doua jumatate a anului vanzarile catre consumatorii casnici sa sporeasca semnificativ, mai ales in conditiile in care mai multe branduri vor iesi pe piata cu noi modele low entry la preturi accesibile", a afirmat Diana Preda, Research Analyst IDC Romania. "De altfel, si cererea de PC-uri a sectorului de afaceri se va inscrie pe o panta ascendenta, sprijinindu-se pe ritmul inalt al cresterii economice, pe investitiile programate in educatie si alte sectoare guvernamentale, precum si pe cresterea organica a intreprinderilor mici si mijlocii", a adaugat reprezentantul IDC.
In trimestrul al II-lea 2008, serverele de tip x86 au fost categoria de PC-uri care a consemnat cea mai rapida crestere, comparativ cu perioada similara a anului anterior, volumul vanzarilor fiind mai mare cu 49,7%. La randul sau, piata notebook-urilor a sporit in acelasi interval cu 49% ca volum, ajungand sa reprezinte 37,9% din totalul pietei de PC-uri, iar numarul desktop-urilor comercializate in Romania a crescut cu 18,7%.
Vendorii care s-au clasat pe primele trei pozitii ca volum al vanzarilor in trimestrul al II-lea 2008 au fost Dell, HP si K-Tech. Impreuna, acestia au cumulat o treime din PC-urile vandute pe piata in perioada aprilie - iunie 2008. IDC a estimat ca piata locala de IT va atinge, anul acesta, nivelul de 1,37 miliarde euro, in crestere cu 11% fata de 2007, cand ritmul de crestere a fost de 16,7%.
Material furnizat de Agentia de Presa AGERPRES Cititi mai multe articole din arhiva SMARTfuture



